O clrire n zori 

Tacerea se izbeste de trunchiuri, se-ncrucise,
se face departare, se face nisip. 
Mi-am ntors catre soare unicul chip,
umerii meu smulg din goana frunzise. 
Campul taindu-l, pe doua potcoave
calul meu salta din lut, fumegind. 
Ave, m-ntorc catre tine, eu. Ave! 
Soarele a izbucnit peste lume strigind.

Tobe de piatra bat, soarele creste,
taria cu acvile din fata lui
se prabuseste n trepte de aer, sticleste. 
Tacerea se face vint albastrui,
pintenul umbrei mi-l creste
n coastele cimpului. 

Soarele rupe orizontul n doua. 
Taria isi naruie sfirsetele-i carcere. 
Sulite-albastre, fr intoarcere,
privirile mi le-azvirl, pe-amindoua,
s-l intimpine fericite si grave. 
Calul meu salta pe doua potcoave. 
Ave, maree-a luminilor, ave! 

Soarele salta din lucruri, strigind
clatina muchiile surde si grave. 
Sufletul meu il intimpina, ave! 
Calul meu salta pe doua potcoave. 
Coama mea blonda arde n vint. 

